Despre mine...

Fotografia mea
Specializări: Management în Economia Turismului - licență; Comunicare interculturală -master. Etnolog, interpret de muzică populară, organizator și prezentator de evenimente. Confesiune: creștin-ortodoxă. Pasiune: cultura tradițională. De când mă ştiu, iubesc valoarea, frumuseţea, sinceritatea, calitatea şi, tot de când mă ştiu, iubesc satul tradiţional şi-i ascult glasul...glasul pamântului, al durerii şi-al bucuriei străbunilor. Ascult ce-a mai rămas din toate-acestea şi, cu setea celui care conştientizează ultimele picături, învăţ. Învăţ să aflu ce şi cum a fost, ce şi cum mai este şi caut să adun în cămările-mi sufletului, avid de cultură arhaică, tot ce poate cuprinde spaţiul ancestral. Copil fiind, acasă, în Frăsinetul meu, selectam doar intuitiv, apoi, pe măsură ce şcoala şi viaţa m-au format, lucrurile au început să se aşeze tot mai mult într-o matcă a valorilor. Sunt mândră de asta şi, mai ales, recunoscătoare celor ce-au trudit pentru cercetarea, arhivarea şi valorizarea fenomenului cultural tradiţional, lăsând astfel noilor generaţii, dornice să-şi cunoască obârşiile, posibilitatea de a cunoaşte viaţa vetrelor folclorice de altădată.

Slobodu-i a colinda?

Veste bună, gazde-n casă!

1 iul. 2012

SPIRITUL GRÂULUI ŞI OBICEIUL CUNUNII LA ROMÂNI

În calendarul muncilor agrare, miezul verii este momentul propice pentru seceriş. În tradiţia populară, această perioadă a consacrat unul dintre cele mai fecunde, simbolic, obiceiuri ale anului: sărbătoarea încheierii secerişului.
Înainte, însă, de a-i descifra structura simbolică şi de a vedea în ce constă ceremonialul acesteia în tradiţia autohtonă, trebuie precizat că obiceiul îşi are originea în credinţele şi ritualurile agrare, prin practicarea cărora omul primitiv căuta să stabilească o relaţie favorabilă între el şi puterile sacre, manifestate în recoltă, pentru ca, astfel, să asigure generarea lor periodică, după cum explică Mircea Eliade.
Obiceiurile secerişului, ne spun cercetătorii, s-au născut din credinţa în existenţa unui spirit al grâului care, în timpul seceratului, se ascunde în ultimele spice. Conform “gândirii primitive”, el trebuie protejat, întrucât, pe de o parte, simbolizează sfârşitul unui ciclu vegetal, iar, pe de alta, asigură renaşterea, respectiv recolta viitoare.
Diversitatea şi bogăţia ceremonialurilor legate de spiritul grâului (numit în nordul Europei muma grâului sau fecioara grâului) sunt extraordinare, iar o descriere minuţioasă a lor se află în Creanga de aur, de J.G. Frazer (vol. III, Buc., 1980, col. BPT).
Obiceiul cunoaşte o serie de transformări, identificate cu precizie de Nicolae Bot într-unul dintre studiile asupra acestei teme, publicat ca “Prefaţă” la antologia Cântecele cununii (Buc., 1989), urmându-l, în bună parte, pe eminentul folclorist Ion Ionică, al cărui volum Dealu Mohului. Ceremonia agrară a cununii în Ţara Oltului (1943, reeditat în 1996) rămâne o lucrare de referinţă. Iată concluzia lui N. Bot: “Pentru a ocroti spiritul grâului, refugiat în ultimele spice, se pare că, în forma cea mai veche, atât la noi, cât şi la alte popoare, acestea se lăsau pe holdă nesecerate, cu credinţa că, astfel, se transmite puterea de rod la noua recoltă. Într-o fază următoare, au fost tăiate şi aduse acasă sub formă de mănunchi sau snop, iar apoi, în ultima fază, sub forma unui obiect ritual (cunună, cruce, peană, buzdugan) pentru a fi apărate de distrugere şi, probabil, pentru a se putea împărtăşi din puterea lor şi gospodăria (...). Prin urmare, spicele nesecerate ar reprezenta forma originară, cununa etc. - forma cea mai evoluată a lăcaşului puterii de rod a grâului” (op. cit., pag. 7).
În sfîrşit, să mai remarc, citându-l pe J.G. Frazer, că obiceiurile secerişului aparţin păgânismului primitiv “preistoric”, astfel că “ritualurile sunt mai degrabă magice decât propiţiatorii. Cu alte cuvinte, ţelul dorit se atinge nu obţinînd bunăvoinţa divinităţilor prin sacrificii, rugăciune şi proslăvire, ci prin ceremonii despre care se crede, aşa cum am mai explicat, că influenţează cursul naturii direct, prin simpatie fizică sau prin asemănarea între ritual şi efectul pe care acesta ar urma să-l producă” (op. cit., pag. 245).
Se înţelege că, ulterior, în evoluţia obiceiurilor s-au infiltrat diverse elemente ale religiei creştine care au influenţat şi simbolismul acestor obiceiuri.
Deocamdată, ne întoarcem la subiectul propriu-zis al însemnărilor de faţă: obiceiul cununii şi cântecele sale. Sub forma de ceremonial bine codificat, el este specific Transilvaniei, cum atestă cercetările de teren. Există un scenariu întrucâtva tipizat şi descris aproape identic de către toţi specialiştii (folclorişti, etnologi, antropologi etc.), de la Simion Florea Marian şi Tudor Pamfile, pînă la Ovidiu Bârlea, Mihai Pop ori Valeriu Butură.
O formalizare mai riguros conceptualizată întâlnim în cartea amintită a lui Ion Ionică. Terminologia acestuia e preluată şi acceptată (cu indicarea sursei) de Nicolae Bot în studiul citat, ceea ce însă nu face Mihai Pop în cartea sa Obiceiuri tradiţionale româneşti (1976, reed. 1999), considerată un reper fundamental în specialitate.
Aşadar, scenariul obiceiului de la terminarea secerişului e constituit din următoarele elemente şi acte rituale: obiectul ritual, cântecul ritual, un ansamblu de acte rituale (alaiul) constând din purtarea cununii, udarea cununii, jocul cununii şi o masă rituală. Ceremonialul este complet numai în cazul seceratului cu clacă sau cu secerători plătiţi, nu şi în al celui familial.
E de menţionat apoi că obiectul ritual, care reprezintă punctul central al ceremonialului, are denumiri diferite de la o zonă la alta (cunună, buzdugan, cruce, peană) şi, evident, forme diferite, sugerate de termenii înşişi.
Acum, să urmărim pe scurt momentele de desfăşurare a obiceiului, în speţă a celui cu clacă şi cu plată, în care este implicată multă lume. După terminarea seceratului avea loc împletirea cununii din spicele cele mai frumoase, din ultimul snop ori dintr-o fîşie de holdă nesecerată. De regulă, cununa era împletită de fete tinere.
În unele locuri, ea se aducea între secerători, care jucau o horă înainte de a o preda celor care o vor purta până la casa gospodarului. Purtatul cununii reprezintă o parte foarte importantă a ceremonialului şi se realizează în cadrul unui alai întotdeauna sărbătoresc. Cununa e purtată fie de o fată, fie de un fecior, în funcţie de specificul zonei. Dar, oricum, protagoniştii sunt aleşi după anumite criterii: curăţenie rituală, în cazul fetei, sau prestigiu masculin, în cazul feciorului.
Alaiul mai era compus şi dintr-o ceată de muzicanţi şi un “cor” al fetelor secerătoare care, pe parcursul drumului, cântau cântecul cununii:
De unde cununa vine
Rămân ţarinile pline De unde cununa pleacă Rămâne ţarina-ntreagă.
Deschide gazdă poarta
Că vinim cu cununa Cununa trebe udată Fata trebe maritată...
Drumul cununii poate fi segmentat: de la holdă la marginea satului, prin sat şi la casa gospodarului (cf. Nicolae Bot), fiecărui interval fiindu-i caracteristice anumite acte rituale, dintre care cel mai profund în semnificaţii rămâne udatul cununii, care se produce din abundenţă prin sat, dar şi la casa gazdei. “La români, spune Nicolae Bot, dintre toate actele ritualice de la cunună, udatul are vitalitatea cea mai pronunţată şi răspândirea cea mai mare (...). Principala semnificaţie a udării cununii este asigurarea rodului bogat prin provocarea ploilor la vreme, dar şi sporul în grâul secerat” (op. cit. pag. 10).
Itinerariul acesta cuprinde şi câteva secvenţe cu jocul cununii (la holdă, la marginea satului, la casa gazdei), jocul având şi el, la originea obiceiului, o funcţie fertilizatoare.
Ultimul act al ceremonialului îl constituie petrecerea, cu joc, de la locuinţa gospodarului, unde, desigur, se cântă, cu urări, şi cântece ale cununii.
În tot acest complex de credinţe, practici ritualice şi simboluri, fără îndoială că simbolismul cel mai bogat este al cununii însăşi. Ea simbolizează spiritul grîului de care vorbeam la început, puterea de rod a acestuia, drept pentru care, în societatea arhaică, ea reprezenta un obiect magic, boabele sale fiind amestecate în grâul de sămânţă ca să perpetueze fertilitatea şi fecunditatea viitoarei recolte. Întrebuinţările ei, cu scopuri fertilizatoare, sunt însă mult mai diverse. Mai consemnez doar că ea apare şi în ritualul de nuntă, precum şi în obiceiul colindatului, prin folosirea grâului din cunună la colacii pentru colindători sau prin aşezarea cununii peste colacul pregătit pentru colindători.
Referitor la structura simbolică a asocierii dintre cunună şi colac, Traian Vedinaş a scris un studiu extrem de interesant în cartea Sistemul culturii tradiţionale (editată de Centrul Judeţean al Conservării şi Valorificării Culturii Tradiţionale Cluj, în 2000).
Evident, ar fi de discutat în continuare şi despre cântecele de seceriş sau cântecele cununii, însă este un subiect foarte vast care presupune o tratare separată. Menţionez doar că ele au fost antologate de Nicolae Bot în volumul amintit, fiind în total 352 de variante; un tezaur fabulos. S-ar mai pune, totuşi, o problemă: obiceiul cununii s-a pierdut oare pentru totdeauna, iar o eventuală reactivare a sa să nu mai fie posibilă decât sub forma demitizată şi desacralizată a unui simplu spectacol? În mentalitatea rurală contemporană să nu mai existe nici o rezervă de sensibilitate magică?! Eu îndrăznesc să cred că nu-i exclusă resacralizarea obiceiului, dacă ar fi “reactivat” şi asta, cu precădere, pe fondul spiritualităţii creştine. În fond, de ce nu ar mai putea crede omul în spiritul grâului?!
Maria Dan Golban

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

AStăzi Sărbătorim - Medalion aniversar Maria Golban Șomlea

19 mai 2021 Realizator: Menuț Maximinian Invitați: Alexandru Pugna, Amalia Codorean Chindriș, Florian Roșan și Ioan Dordoi.

Activitatea instituțională publică

Activitatea instituțională publică
Cluj-Napoca, octombrie 2009 - În calitate de director-coordonator al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Cluj (1 iunie 2009-28 iulie 2010).

Bonțida, 13-15 mai 2010, Castelul Banffy - Seminarul româno-francez "Cultură și dezvoltare locală".

Bonțida, 13-15 mai 2010, Castelul Banffy - Seminarul româno-francez "Cultură și dezvoltare locală".

Cluj-Napoca, 22 aprilie 2010, BCU - Oferind diploma de excelență prof. univ. dr. Teodor Tanco.

Cluj-Napoca, 22 aprilie 2010, BCU - Oferind diploma de excelență prof. univ. dr. Teodor Tanco.

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2009 - La evenimentul lansării de carte a lui Constantin Arvinte.

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2009 - La evenimentul lansării de carte a lui Constantin Arvinte.

Cluj-Napoca, 25 septembrie 2009 - Seminarul organizat de DJCPCN Cluj pe probleme de turism cultural

Cluj-Napoca, 25 septembrie 2009 - Seminarul organizat de DJCPCN Cluj pe probleme de turism cultural

NCN - Situația patrimoniului clujean (martie 2010)

Top Story, 03 Martie 2010

...despre patrimoniul cultural 1

Clujul Zi de Zi 16.09.09

Invitați: Virgil Pop - arhitect; Virginia Rădeanu - arheolog; Maria Golban - director coordonator al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Cluj

PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL

PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL
,,Toate culturile arhaice şi orientale, precum şi toate societăţile urbane sau rurale sunt tradiţionale, adică păstrătoarele unei tradiţii, considerând această tradiţie ca suma modelelor exemplare ale comportării şi activităţii omeneşti." Mircea Eliade

DOINA - CAPODOPERA MONDIALĂ - inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO

Maria Golban Șomlea "Du-te dor cu dorurile" Iunie 2011, Favorit TV

2004

2004

The Căluş Ritual

AFIȘUL LANSĂRII CĂRȚII "PORTUL POPULAR ROMÂNESC ŞI MAGHIAR DIN JUDEŢUL CLUJ"

Cluj-Napoca, 17 iulie 2012-Lansarea de carte "Portul popular românesc și maghiar din județul Cluj"

Cluj-Napoca, 17 iulie 2012-Lansarea de carte "Portul popular românesc și maghiar din județul Cluj"
De la stânga la dreapta: conf. univ. dr. Aurel Bodiu, etnolog Maria Golban (autorii lucrării), prof. univ. dr. Ioan Bocșa, criticul muzical Mugurel Scutăreanu și Vasile George Dâncu, directorul Editurii Eikon.

O parte a publicului prezent la evenimentul editorial găzduit de Librăria "Bookcorner" din municipiul Cluj-Napoca.

"Sa v-amintiți duminica", Național TV

Maria Golban - despre obiceiul de nunta in Zona Huedinului

Costum tradiţional fată Zona Huedinului

Costum tradiţional fată Zona Huedinului

Costum tradițional bărbătesc Zona Huedinului

Costum tradițional bărbătesc Zona Huedinului

De la Frăsinet la vale

.

.






AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA CLUJ-NAPOCA

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA CLUJ-NAPOCA

Cluj-Napoca, 31 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".

Cluj-Napoca, 31 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".
Imagini de la lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud", autori Aurel Bodiu și Maria Golban (Editura Eikon 2012). De la stânga la dreapta: directorul Muzeului Transilvaniei prof. Tudor Sălăgean, prof. univ. dr. Ioan Bocșa, lector univ. Oliv Mircea, etnolog Maria Golban, conf. univ. dr. Aurel Bodiu, prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, directorul CJC BN Florin-Vasile Șomlea, prof. univ. dr.Traian Vedinaș și Vasile George Dâncu.

Profesorul universitar Otilia Hedeșan vorbind despre importanța cărții și a cercetării etnografice pentru conservarea culturii tradiționale.

În public, specialiști ai domeniului, precum și simpli iubitori ai culturii tradiționale.

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA BISTRIȚA

AFIȘUL LANSĂRII DE CARTE "PORTUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC DIN BISTRIŢA-NĂSĂUD" LA BISTRIȚA

Bistrița, 24 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".

Bistrița, 24 iulie 2012 - Lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud".
Imagini de la lansarea de carte "Portul tradițional românesc din Bistrița-Năsăud", autori Aurel Bodiu și Maria Golban (Editura Eikon 2012), din mai amplul proiect de cercetare etnografică al Centrului Județean pentru Cultură BN. De la stânga la dreapta: interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, poetul Vasile Dâncu, lector univ. Oliv Mircea, etnolog Maria Golban, conf. univ. dr. Aurel Bodiu, prof. univ. dr.Traian Vedinaș și directorul Centrului Județean pentru Cultură BN Florin-Vasile Șomlea, inițiatorul proiectului de cercetare.

Vorbind despre specificul activității de cercetare etnografică în ansamblu dar și despre ceea ce a presupus elaborarea cărții de față.

Publicul prezent în grădina Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud.

Realizatoare și prezentator de peste 10 ani a emisiunii "Folclor Nepieritor" la NCN TV Cluj-Napoca.


Decembrie 2009: înaintea unei noi emisiuni dedicate folclorului românesc...

2006 - Cu etnologul Aurel Bodiu.

2006 - Cu etnologul Aurel Bodiu.

Mărişel - şezătoarea din câşlegi

Director web, portal, stiri, top, statistici, page rank, promovare gratuita, publicitate online

Bucătăria românească

"Bucataria romaneasca a fost influenţată favorabil de condiţiile oferite de relieful prielnic pentru agricultură şi păstorit. Din alimentaţia oamenilor de la sate făceau parte cerealele (mei, grâu, orz si mai târziu porumb), legumele şi verdeţurile (fasole, mazăre, varză, castraveţi, ştevie, pătrunjel, ceapă, usturoi), carne şi slanină de porc şi mai rar peşte, ouă şi carne de oaie sau de vită. Laptele, terciul de mei şi mămăliga a fost hrana de bază a păstorilor. Odată cu schimbarea condiţiilor economice s-a diversificat şi alimentaţia, iar în prezent consumul de păine, ouă, zahar, lactate şi fructe nu mai constituie un lux. Ca preparate cu specific naţional sunt renumite sarmalele în foi de viţă sau de varză, ciorba de peşte, fasole bătută, ardei umpluţi cu carne şi orez, perişoare, mămăligă cu brânză, murături, salată oltenească, borş moldovenesc, piftiile de porc, mititeii şi ciorba de burtă. Dulciuri mai cunoscute sunt: cozonacul, placinta, clătitele."
Sursa si alte informatii: click aici


Instrumente muzicale tradiţionale

Pâna la mijlocul secolului al XIX-lea, fluierul si cimpoiul constituiau înca, în majoritatea satelor românesti transilvanene, instrumentele obisnuite pentru interpretarea muzicii de dans. Instrumentele de coarde (lauta si titera) au o vechime considerabila în mediul rural maghiar si german, iar vioara si contrabasul au patruns în satele transilvanene pe la sfârsitul secolului al XVIII-lea. Instrumentele de semnalizare(buciumul) aveau o veche traditie în majoritatea tinuturilor transilvanene. Sursa: www.muzeul-etnografic.ro
Pentru mai multe informatii dati click aici:

Cine citește acum